Teaser BMW X3 M și BMW X4 M. Super-SUV-urile vor fi prezentate în curând

BMW-X3-M-si-BMW-X4-M

BMW X3 M și BMW X4 M numără zilele până când își vor face apariția. Constructorul bavarez face public primul film teaser cu cele două, care au șanse mari să fie prezentate oficial la începutul lunii viitoare, la Salonul Auto de la Geneva.

SUV-urile ultra-performante apar într-un clip promoțional, care anunță că ambele vor vedea lumina zilei “în curând”. Cele două vor primi un motor twin-turbo de 3.0 litri cu șase cilindri în linie și vor veni standard cu sistemul de tracțiune integrală M xDrive, care și-a făcut debutul odată cu limuzina M5, dar și diferențial activ M.

Dezvoltate pe circuitul de la Nurburgring, Germania, BMW X3 M și BMW X4 M au apărut în primele fotografii oficiale în toamna anului trecut, dar stratul gros de camuflaj nu permitea indentificarea elementelor specifice de design. În orice caz, putem estima că ambele vor semăna cu versiunile standard, însă vor primi o abordare mai agresivă.

Și puterea va fi cotată la mai mult decât ceea ce oferă, la ora actuală, BMW X3 M40i, care ajunge de la 0 la 100 km/h în 4,6 secunde. BMW nu comunică încă date referitoare la performanță, dar putem estima că viteza maximă va fi limitată electronic la 250 km/h.

Adaugati comentariu