Suzuki Vitara – Best seller revizuit

Suzuki Vitara - Best seller revizuit

Cel mai de succes model Suzuki a primit un facelift vizual și tehnic, care îl va ajuta să-și consolideze locul fruntaș de pe piața din România.

Vitara a devenit un model legendar: în cele trei decenii de când se află pe piață, mai bine de 3,65 milioane de unități au fost vândute pe 191 de piețe din întreaga lume. Nici nu e de mirare că SUV-ul  de clasă mică a devenit bestseller-ul mărcii nipone.

Succesul la nivel mondial se oglindește perfect și pe piața din România, unde Suzuki a reușit să comercializeze în primele șapte luni ale anului 1.611 exemplare, fapt care a propulsat-o pe locul secund în clasamentul segmentului la nivel național.

A patra generație Vitara a primit un calandru nou, cu elemente cromate la bază, bară de protecție redesenată, un nou difuzor spate integrat în bara de protecție, precum și o pereche de stopuri cu tehnologie LED și design pe trei rânduri, ce evidențiază caracterul inovator al modelului. Și jantele au fost redesenate, iar paleta de culori a primit două nuanțe noi: una sportivă (Solar Yellow Pearl Metallic) și una rafinată (Ice Grayish Blue Metallic).

Schimbările sunt la fel de evidente și la interior, unde plasticul din zona superioară a fost înlocuit cu unul moale, elementele au căpătat accente argintii în zona bordului, iar instrumentele de bord au în centru un nou display color multifuncțional, de
4,2 inci. Și tapițeria este nouă, iar plafonul panoramic, disponibil până acum doar la versiunea S, va putea fi comandat și la varianta Luxus.

Însă cele mai importante modificări se află sub capotă: și-a făcut apariția motorul Boosterjet turbo de 1,0 litru, ce dezvoltă 112 CP, care înlocuiește  vechiul propulsor aspirat de 1,6 litri și 120 CP. Acesta va coexista în gamă cu fratele mai mare, de 1.4 litri Boosterjet turbo de 140 CP, cunoscut deja de pe Vitara Sport. Ambele versiuni Boosterjet, 1,0 si 1,4L sunt disponibile si cu tractiune integrala – ALLGRIP Select.

Tehnic, Vitara va fi cel mai avansat model Suzuki la momentul lansării și va dispune de sistem de frânare automată de urgență, care se bazează pe un senzor radar și o cameră video, de asistent de bandă, recunoașterea semnelor de circulație, asistent de unghi mort și alertă la trafic pentru ieșirea din parcare. În plus, versiunile cu transmisie automată vor putea fi dotate cu pilot automat adaptiv cu Stop&Go

Adaugati comentariu