Cu Renault Kadjar în Parcul Național Apuseni

Cu Renault Kadjar în Parcul Național Apuseni

Nu întâmplător, prințul Charles a fost fascinat de Transilvania. Aici se află unul  din ultimele locuri virgine ale Europei – Parcul Național Apuseni. L-am traversat de la est la vest și am coborât apoi spre sud cu noul Renault Kadjar 1.6 dCi.

Sunt convins că unii dintre noi nu știu că nu trebuie să ne ducem în Austria, Italia, Franța sau Elveția ca să descoperim locuri uimitoare. Acestea există chiar în România și s-au păstrat în frumusețea și măreția lor de sute de ani. Ne referim la Parcul Național Apuseni care se întinde la nord de drumul Cîmpeni-Ștei până dincolo de lacul Beliș-Fântânele. Aici poți să alegi între între biserici de lemn și mănăstiri, chei și defilee, peșteri și lacuri antropice, castele și cetăți.

În parcul Național Apuseni poți vizita peșteri cu cascade de 80 metri, săli subterane gigantice înalte de 100 metri, râuri subterane de 5 km, peșteri de peste 50 km lungime, galerii de mină de două mii de ani și cel mai mare zăcământ de aur din Europa. Te poți întâlni cu urși, mistreți, cerbi, căprioare, râși, cocoși de munte sau poți pescui clean și păstrăv în apa cristalină a Someșului Cald și Rece sau a Arieșului. Este un loc unde drujbele de la Holzindustrie Schweighofer nu au pătruns și sperăm să nu ajungă vreodată.

În cele ce urmează prezentăm o propunere de itinerar care vă permite să vizitați câteva dintre aceste minunății.

Periplul nostru începe din municipiul Turda, unde se poate vizita celebra salină, redeschisă în scop touristic în 1992 și reamenajată cu fonduri europene în 2009 când s-au construit cele două lifturi de acces, săli de tratament, un amfiteatru și o roată panoramică. Se pot vedea minele Iosif, Terezia și Rudolf și utilajele medievale de scos sare cum ar fi crivacul, păstrat în forma și poziția inițială.

Dacă aveți timp treceți și pe la mormântul lui Mihai Viteazul și apoi urcați spre Cheile Turzii. Din comuna Mihai Viteazul faceți dreapta și la 6 km veți întâlni această rezervație naturală de 324 ha. Defileul Cheile Turzii are 1.300 m lungime, o înălțime a pereților de până la 200 m și este străbătut de râul Hășdate pe care îl traversați de trei ori pe poduri amenajate. De la Cheile Turzii continuați spre Buru, faceți dreapta pe 107M spre Iara, unde în centrul comunei se află ca și în multe alte locuri din Ardeal statuia eroului national Avram Iancu și începeți urcarea spre munte către valea Ierii pe 107N. De acolo continuați pe 107N spre Plopi până vă intersectați cu 107S Gilău – Măguri Răcătău. Citește mai departe.

Adaugati comentariu