Geneva 2019: Alfa Romeo Tonale – Primul SUV compact de la Alfa

Alfa Romeo Tonale (11)

Alfa Romeo Tonale este primul SUV plug-in hybrid al companiei. Conceptul anticipează o versiune de serie care să confirme natura dinamică și look-ul senzual tipic modelelor constructorului Italian.

Alfa Romeo intră pe teritoriul electrificării cu noul SUV compact Tonale, cu nume inspirat de Pasul Tonale din Alpi, aflată nu departe de Pasul Stelvio. Este primul plug-in hybrid și primul SUV compact al companiei.

Mașina preia elemente de design retro de la Duetto și Disco Volante Spider. Tonale aleargă pe jante de 21 de inci, cu un design inspirat de cele ale legendarului 33 Stradale din anii ’60, încălțate cu anvelope Pirelli.

Alfa Romeo Tonale (9)

GALERIE FOTO

Patru ocupanți pot lua loc la bordul noului Tonale, marcat de materiale fine, cum ar fi aluminiul, pielea și alcantara. Panourile transparente cu iluminare din interior, aflate pe tunelul central, creează o atmosferă dinamică și exclusivistă, cu accent pe plăcerea de a conduce.

Șoferul primește un instrumentar de bord digital de 12,3 inci și un ecran tactil în consola central de 10,25 inci, acesta din urmă redând un nou sistem multimedia, care include funcții ca Alfista și Paddock.

Un motor pe combustie și un motor electric amplasat pe puntea din spate îl pun în mișcare pe Tonale, iar cel aflat la volan poate obține maximum din mașina sa alegând modul “Dual Power”. Acesta are la îndemână, pe ecranul tactil, și funcția E-mozione, care asigură setări ultra-dinamice ale accelerației, frânării și direcției. Modul “Natural”, în schimb, îi va aduce optimizarea performanțelor punând la lucru ambele motoare, în timp ce “Advance E” oferă performanțe cu emisii zero.

Adaugati comentariu