Cât costă noul Renault Kadjar în România?

noul-Renault-Kadjar-2-830x467

Noul Renault Kadjar a ajuns și în România, la trei luni după ce a fost prezentat la Salonul Auto de la Paris. La noi, SUV-ul constructorului francez are un preț de pornire de 18.600 de euro, TVA inclus.

Modelul lansat de Renault în 2015 a fost în comandat de 450.000 de clienți la nivel global, iar francezii speră că noul Kadjar facelift le va aduce noi cifre impresionante.

Cu o parte frontală modificată, cu o semnătură luminoasă nouă, un interior revizuit, Kadjar vine și cu cea mai recentă generație de motoare. Apare astfel în gamă propulsorul 1.3 TCe cu patru cilindri, în două versiuni de putere: TCe 140 GPF și TCe 159 GPF, disponibile cu o cutie manuală sau automată cu dublu ambreiaj EDC și tracțiune față. Cel mai accesibil Kadjar, cu linia de echipare LIFE și 140 CP, costă 18.600 de euro. Versiunea de top pe benzină, cu linie de echipare INTENS și 159 CP, este disponibilă pentru 25.000 de euro.

noul-Renault-Kadjar-1

Pentru cei care preferă motoarele diesel, sunt disponibile unitatea 1.5 Blue dCi 116 cu transmisie manuală și funcție de “overboost”, care oferă putere și cuplu suplimentare (5 CP și 25 Nm în plus) și 1.7 Blue dCi 150, cuplat la o transmisie manuală, disponibil cu tracțiune integrală, care primește 20 CP față de versiunea pe care o înlocuiete. Acesta din urmă va ajunge și la noi în cel de-al doilea trimestru al anului. Versiunea diesel entry-level poate fi comandată pentru 20.650 de euro, cu linie de echipare LIFE pentru 22.250 cu linie de echipare ZEN și pentru 25.550 cu linie de echipare INTENS.

Noul Renault Kadjar facelift poate fi deja comandat în România.

Prețuri Renault Kadjar facelit în România:

Versiune Motorizări Preț în Euro fără TVA Preț în Euro cu TVA
LIFE TCe 140 GPF 15.630 18.600
 

ZEN

TCe 140 GPF 16.975 20.200
TCe 159 GPF 17.437 20.750
TCe 140 EDC GPF 18.235 21.700
TCe 159 EDC GPF 18.697 22.250
 

INTENS

TCe 140 GPF 19.706 23.450
TCe 159 GPF 20.168 24.00
TCe 140 EDC GPF 20.966 24.950
TCe 159 EDC GPF 21.429 25.500
LIFE Blue dCi 116 17.353 20.650
ZEN Blue dCi 116 18.697 22.250
INTENS Blue dCi 116 21.471 25.550

Adaugati comentariu