Primul Volvo electric este un SUV! Când va fi gata?

Volvo electric (5)

Primul Volvo electric din istorie este un SUV. Mașina cu emisii zero numără zilele până la prezentarea oficială. Constructorul suedez dezvăluie informații noi despre prima sa mașină cu emisii zero, care va avea la bază modelul XC40.

Așa cum era de așteptat, Volvo XC40 electric va veni cu o grilă închisă, în culoarea caroseriei, care va crea o nouă identitate vizuală pentru noua versiune. Grila va găzdui și senzorii integrați în noua platformă Advanced Driver Assistance.

Viitorul posesor de Volvo electric va putea alege una dintre cele opt culori exterioare disponibile, inclusiv noul Sage Green metallic. Aceștia pot comanda și un acoperiș negru. Sunt disponibile două tipuri de jante de 19 și 20 de inci, care asigură posibilități multiple de personalizare a modelului.

Mai multe informații despre primul Volvo electric >>>

La bord apare o nouă interfață, concepută special pentru mașinile electrice. Aceasta va reda nivelul de energie din baterie. Volvo XC40 electric primește detalii cu accente sportive și covorașe realizate din materiale reciclate.

La baza mașinii electrice se va regăsi platforma Compact Modular Architecture (CMA), gândită special pentru electrificarea gamei. La baza mașinii electrice se va regăsi platforma Compact Modular Architecture (CMA), gândită special pentru electrificarea gamei. Bateria este montată în podea, fără a afecta spațiul interior și permițându-i lui XC40 electric să păstreze caracterul practic al versiunii cu propulsie convențională.

Mai multe schițe oficiale, vezi pe autoexpert.ro >>>

Apare și un “frunk” (front trunk – portbagaj în față), amplasat sub capotă, cu un volum de aproximativ 30 de litri, spațiu lăsat liber prin eliminarea motorului pe combustie.

Prezentarea primului Volvo electric din istorie va avea loc pe 16 octombrie. Mașina va ajunge în showroom-uri în prima parte a anului viitor..

Adaugati comentariu