Prețuri Audi e-tron – Cât costă noul SUV electric în România?

Noul-Audi-e-tron-20

Prețuri Audi e-tron. Primul SUV electric de la Audi poate fi comandat, de acum, și în România. Cine dorește mașina cu patru cercuri și cu emisii zero trebuie să-și calculeze bugetul începând cu 81.539 de euro.

Venit pe lume pentru a rivaliza cu Mercedes-Benz EQC, BMW iX3 și Jaguar I-Pace, noul Audi e-tron, prezentat în toamna anului trecut, este de acum disponibil în România, în versiune Basic și Advanced. Versiunea de bază pornește de la 81.539 de de euro, în timp ce modelul Advanced pleacă de la 82.988 de euro.

Noul-Audi-e-tron-19

În variantă entry-level, noul Audi e-tron primește blocuri optice LED, suspensie pneumatică și pachetul Audi Pre Sense Basic. Mașina este echipată standard cu jante de 19 inci, dar pentru 2.095 de euro, pot fi comandate și jante de 21. Pentru faruri Matrix LED trebuie încă 1.643 de euro.

Pentru că e-tron este prima mașină de serie care poate primi camere video în loc de oglinzi retrovizoare, această viitorul posesor poate comanda această dotare opțională pentru 1.745 de euro. Dacă preferă să ia loc în scaune sport, acestea îl costă 720 de euro. Culorile metalizate din gamă, inclusiv cea de prezentare, Albastru Galaxis, costă 1.132 de euro.

Noul-Audi-e-tron-4

Audi e-tron este pus în mișcare de două motoare electrice, care îi asigură puterea maximă de 408 cai putere și 660 Nm pentru 10 secunde. O baterie cu o capacitate de 95 kW îi asigură o autonomie de 417 kilometri în ciclul WLTP.

Adaugati comentariu